O nouă premieră la Teatrul ”Jean Bart”
vă invităm la nouă Premieră a Teatrului "Jean Bart" Tulcea
OSCAR ȘI TANTI ROZ
de Eric Emmanuel Schmitt
Distributia:
Alecsandru DUNAEV | Oana Lavinia PISAROGLU | Irina NAUM | Costel ZAMFIR | Gabriela CIOLACU | Cristi NAUM | Mihai GĂLĂȚAN | Nicoleta LUNGU
Coregrafia: Oana Lavinia PISAROGLU
Regia: Ion SAPDARU
Oscar și Tanti Roz este cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt. A fost adaptat de către autor atât pentru scena, cât și pentru marele ecran.
Oscar este un copil de doar 10 ani, care, din cauza unei boli grave, trăiește într-un spital. Băiatul suferă de leucemie, boală ce-l va conduce spre moartea inevitabilă. El duce un ”război” inocent și pătimaș împotriva tuturor. Singura persoană pe care o acceptă și o apreciază de la bun început este Tanti Roz. Această bătrână infirmieră câștigă încrederea băiatului, surprinzându-l mereu cu povești moderne, care sunt adevărate istorisiri de viața, în care nici binele, dar nici raul nu câștigă.
Tanti Roz îi sugerează copilului ideea de a trăi fiecare zi de parcă ar fi zece ani și dorește să îl învețe să îi scrie lui Dumnezeu pentru a nu se simți atât de singur. Infirmiera a ajuns să fie cea mai apropiata de copil, fiind pentru acesta un adevarat ghid într-o viață trăită mult prea repede.
Tânărul Oscar parcurge itinerariul fiecărei vârste cu multă emoție, lacrimi și bucurii.El ajunge să-și trăiască adolescența alături de prietenii din spital, să-și întâlnească prima iubire, cu care se și căsătorește, să piardă iubirea care i-a oferit atâta entuziasm și euforie, iar în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieți ca o lumânare care arde la ambele capete ...
Ion SAPDARU
,,Oscar și Tanti Roze”- un spectacol tulburător, la Teatrul ,,Jean Bart”
motto: Numai Dumnezeu poate să mă trezească - Oscar
Echipa Teatrului ,,Jean Bart” Tulcea, se află în stadiul definitivării lucrului la cea mai nouă producție artistică a stagiunii 2015- 2016. Este vorba de spectacolul de teatru ,,Oscar și Tanti Roze” după Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Ion Sapdaru.
Celebrul actor, regizor și scriitor dramatic Ion Sapdaru (născut pe 4 august 1961, Doroțcaia, Republica Moldova), a absolvit facultatea de teatru din Chișinău în 1983 și facultatea de film VGIK din Moscova în 1989. Este actor și regizor la Teatrul Național din Iași, este regizor la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. A fost asistent la Facultatea de teatru George Enescu, Iași (1990-1992, 1994-1997). A fost premiat de UNITER în 2009 pentru cea mai bună piesă, ,,Natură moartă cu nepot obez”, dar după două zile I s-a retras premiul pentru că s-a descoperit că a fost publicat un fragment din piesă (fără știrea autorului) într-o revistă literară din Basarabia, regulamentul interzicând acest lucru. Premiile sale, naționale și internaționale, numără aproape toate categoriile pentru care ar putea fi nominalizat un actor/regizor. Printre acestea amintim: Premiul Gopo, cel mai bun actor în rol principal – 2007, Premiul pentru cel mai bun actor – Paris, Premiul pentru cel mai bun actor – Cottbus, Germania, Premiul pentru cel mai bun actor – Italia, Premiul pentru cea mai bună regie – British Council 1998.
A jucat mult în teatru, iar palmaresul său cinematografic este impresionant. Din peliculele în care a apărut extragem: ,,După dealuri”, ,,Amintiri din Epoca de Aur”, ,,4 luni, 3 săptămâniși 2 zile”, ,,A fost sau n-a fost?”, ,,California Dreamin’ (nesfârșit)”, ,,Hârtia va fi albastră”.
Este pentru a doua oară când Sapdaru montează la Tulcea. Prima oară, în anul 2015, a regizat piesa de teatru ,,Douăzeci de minute cu îngerul” de Alecsander Vampilov, o savuroasă metaforă într-un act, tradusă chiar de el.
Și de data aceasta avem de-a face tot cu un mesaj puternic și tulburător. ,,Oscar și Tanti Roz”, text dramatic încărcat de situații și replici amuzante, este departe de a fi o comedie. Dimpotrivă, suntem puși în fața unei situații tragice, a cărei construcție și ritm îi va modela sufletește pe toți cei implicați în poveste. Urmărim traiectoria personajului Oscar, un copil de zece ani, bolnav de leucemie. Acesta, aflând de unul singur că operația sa nu a reușit, la propunerea infirmierei sale, poreclită Tanti Roze (la prima mână, datorită culorii echipamentului său, însă, privind în profunzime- pentru scânteia pozitivă adusă în sufletul acestuia) își va petrece ultimile zile din viață făcând un joc. Timp de douăsprezece zile, acesta va traversa câte zece ani ai existenței. Interval de timp comprimat, în care Oscar va cunoaște pe rând, adolescența și neînțelegerile cu părinții, maturitatea și iubirea, bătrânețea și boala. Sfârșitul. Iminența morții, tradusă în abscise și ordonate cosmice, nu îl face pe acest copil, atins de neșansă, cu nimic mai diferit față de ceilalți. Clipa sau deceniul devin astfel sensibil comparabile, raportate la eternitate. Eternitatea este Dumnezeu, iar personajul principal învață, prin scrisori adresate Lui, să-L cunoască, să-L simtă, să-L iubească. Deceniile se comprimă în zile, Oscar știe că va muri, însă învață de la cea mai bună prietenă a sa, Tanti Roze, că supărarea pe soartă nu trebuie să fie atât de crâncenă, din moment ce toți oamenii mor. ,,Unii mai devreme, alții mai târziu.”. Înconjurat de prietenii săi, Pop- Corn și Peggy Blue, sub supravegherea doctorilor și vegheat cu blândețe de Roze, Oscar parcurge o devenire presărată cu momente de revelație și păstorită de o limpezime a gândirii cu care numeroase persoane ajunse la senectute nu s-au putut niciodată mândri. Tema de reflecție, derivată din acțiunea piesei, are caracter bidimensional. Pe de-o parte este vorba de teribila dramă a bolii necruțătoare și galopante ce sfâșie un trup de copil nevinovat, iar pe de altă parte, dată fiind natura jocului celor doi, devine o temă universală. Trecerea timpului se substituie leucemiei. Omul este muritor. Viața este efemeră…
Eric-Emmanuel Schmitt, născut pe 28 martie 1960, este un dramaturg, romancier și regizor francez și belgian. Piesele sale au fost montate în peste cincizeci de țări. Schmitt a studiat la Lycée du Parc in Lyon, France and École normale supérieure in Paris (1980–1985), acolo unde a obținut un doctorat în filozofie. Titlul lucrării a fost ,,Diderot și metafizica”. A fost crescut de părinți atei, ceea ce l-a determinat să se considere agnostic, mai apoi declarându-se creștin.
Inițial a fost recunoscut ca dramaturg. Piesa sa de debut, “La nuit de Valognes” a fost produsă de câteva ori în Franța și peste hotare, între anii 1991 și 1992. Dar scenariul cu care a devenit cu adevărat cunoscut se numește La Visiteur”, premiată de trei ori în 1994.
Sâmbătă 12 martie si Duminică 13 martie 2016, ora 19.00, va avea loc la noua Premieră a Teatrului “Jean Bart” Tulcea, “Oscar si Tanti Roz” de E. E. Schmitt, in regia lui Ion Sapdaru.
sursa: http://mihaigalatan.blogspot.ro/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu