Sarbatori fericite

 photo dadada_zpsnslqlrzw.gif

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul săptămânii 02 - 08 nov.2015

Miercuri, 4 noiembrie 2015, ora 19:00


Antisocial


Spectacolul semnat de Bogdan Georgescu este o demonstrație în forță de teatru tânăr, o radiografie detaliată a crizei din educație și a conflictului dintre generații. Subiectul spectacolului este un caz real, o criză de comunicare dintr-un liceu din Cluj-Napoca, declanșată pe un grup secret de Facebook. 

Accesul publicului este gratuit.


Sâmbătă, 07 noiembrie 2015, ora 19.00 


STELE PE CERUL DIMINEȚII



de Alexandr Galin
regia Aurel PALADE



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul săptămânii 26 oct - 01 nov.2015

28 octombrie 2015, ora 17.00 
20 de minute cu îngerul
de Alexandr Vampilov
regia Ion SAPDARU



30 octombrie 2015, ora 19.00 
Stele pe cerul dimineții
de Alexandr Galin
regia Aurel PALADE



01 noiembrie 2015, ora 19.00 
Dineu cu proști
de Francis Veber
regia Aurel PALADE




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul saptamanii 19 -25 octombrie 2015

21 octombrie 2015, ora 18.00 
20 de minute cu îngerul
de Alexandr Vampilov
regia Ion SAPDARU



22 octombrie 2015, orele 16.00 și 18.00 
Vreau un pupic de noapte bună
Gașca ZURLI

Imagini inline 1

24 octombrie 2015, ora 19.00 
O zi din viața la niște oameni
de Mihai GĂLĂȚAN
regia Aurel PALADE



25 octombrie 2015, ora 18.00 
O soacră de poveste
după un text de G. Vasilescu
regia Radu NICULESCU

Imagini inline 4


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul saptamanii 12 - 18 octombrie 2015




Joi, 15 octombrie 2015, ora 19.00

Steaua fără nume

de Mihail Sebastian, regia Ion SAPDARU
Teatrul ”Yorik” din Rezekne, Letonia (reprezentație în limba rusă)
Intrarea liberă





Duminică, 18 octombrie 2015, ora 18.00 

Amintiri din copilărie

după Ion Creangă, Regia Ion SAPDARU

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Festivalul de teatru Tragos Tulcea 2015








Festivalul de Teatru Tragos, 
cea de-a XIII-a ediție

Luni, 28 septembrie 2015, va avea loc o importantă manifestare, promisă în repetate rânduri consumatorilor tulceni de artă dramatică: deschiderea celei de-a treisprezecea ediții a Festivalului de Teatru Tragos. Cu atât mai mult cu cât anul 2012 a marcat evenimentul ediției precedente, organizatorii își manifestă entuziasmul în realizarea uneia din cele mai importante puncte de interes ale stagiunii curente.

"Festivalul are scopul de a promova arta teatrală în mase, precum și descoperirea unor noi forme și procedee de punere a pieselor în scenă, valorificarea tradițiilor culturale din mai multe țări și nu în ultimul rând - educarea generației tinere prin intermediul teatrului", a declarat Nelu Serghei, directorul festivalului.

O pârghie importantă a mizei propuse de teatrul tulcean - recunoașterea pe plan național, o constituie realizarea ediției de anul acesta a Festivalului Tragos. Festivalul de Teatru Tragos a fost înființat în 1993 de către regizorul Ion Dore și actorul Nelu Serghei. În 1997 a devenit festival internațional. Nelu Serghei, într-un interviu din anul 2008, mărturisea: „Din anul 1995, festivalul devine internațional. Din lipsă de fonduri, în anul 1999, își încetează existența, până în anul 2003, când își mai adaugă o ediție. Dar, din păcate, aceeași lipsă de fonduri financiare face ca festivalul  să treacă în anonimat. La cerințele insistente ale formațiilor de teatru din țară și ale instițuțiilor, considerând că această manifestare nu aparține numai tulcenilor, prin valoarea deja dovedită în edițiile trecute, «Tragos» renaște…”. Să sperăm că această a doua renaștere a festivalului va aduce un plus de prospețime, inedit și publicitate Teatrului și orașului nostru, ale cărui acțiuni culturale din ultimii ani sunt demne de a fi luate în seamă la cel mai înalt nivel.



Luni, 28 septembrie, ora 19.00

FILARONICA DE COMEDIE
de Radu GABRIEL
Distribuția:
Radu GABRIEL
Marius Forea VIZANTE
Gheorghe IFRIM
Leonid DONE
Mihai MUNTENITA


Marți, 29 septembrie, ora 19.00


BUSSINES
Teatrul ”Elvira Godeanu” Târgu Jiu
de Achille Roselletti
Distribuția:
Marian NEGRESCU
Ion ALEXANDRESCU
Rodica NEGRESCU
Simona URS
Cosmina BREHUTA
Dan CALOTĂ
Mădălina CIOBANUC
Monica SFETCU
Catrinel DOBRAN


Miercuri 30 septembrie, ora 11.00

Teatrului pentru Copii "Ciufulici" Ploiești


Miercuri 30 septembrie, ora 18.00

GAIȚELE
Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” Lugoj
de Alexandru Kirițescu
regia Maria VORONCA



Miercuri, 30 septembrie, ora 21.00
PROFU'
Teatrului "Jean Bart" Tulcea
de Jean Pierre Dopagne

cu Razvan VASILESCU
Sala Studio 



Joi, 01 octombrie, ora 18.00

STELE ÎN LUMINA DIMINEȚII
Teatrul ”Jean Bart” Tulcea
regia: Aurel PALADE
Distribuția:
Inga MARCU
Camelia Constantin
Irina NAUM
Aida ECONOMU
Crisi NAUM
Ionuț - Paul ȘTEFAN
Mihai GĂLĂȚAN






Joi 1 octombrie, ora 21.00

BUZUNARUL CU PÂINE
de Matei Visniec, regia Vlad AJDER

 la Sala Studio 
Distributia :
Razvan Clopotel
Stefan Alecsandru Forir

Spectacolul „Buzunarul cu pâine”, în regia lui Vlad Matei Ajder, propune o abordare realistă şi încărcată de umor a dramei omonime cu final fantastic semnată de Matei Vişniec.
Un intelectual de buzunar şi un idiot bun ca pâinea caldă, amândoi purtând zilnic povara vieţii de om al străzii şi a averii pe care o adună din gunoaie, ne arată faţa sordidă a ignoranţei. Au parte de ea şi o împart la rândul lor, fiind condamndaţi de regizor să nu aibă nici timp, nici loc. Cei doi se întâlnesc la sfârşitul fiecărei zile la marginea oraşului şi încep parada prăzii adunate peste zi, ca într-un dans ritualic al codependenţei. Prinşi în acest dans seducător de uşor, ei refuză lupta de a fi mai buni, refuzându-şi umanitatea.
Ştefan Aleksandru Forir şi Răzvan Clopoţel reuşesc două roluri de excepţie, cucerind şi revoltând în acelaşi timp.



Vineri, 02 octombrie, ora 19.00

20 DE MINUTE CU ÎNGERUL
Teatrul ”Jean Bart” Tulcea 
de Alexandr Vampilov
regia Ion SAPDARU
Distribuția:
Cristi NAUM
Ionuț - Paul ȘTEFAN
Nelu SERGHEI
Irina NAUM
Gabriela CIOLACU
Mihai GĂLĂȚAN
Costel ZAMFIR


Sambata 3 octombrie, ora 19.00

Teatrul Național București
regia Horia SURU


Duminica 4 octombrie, ora19.00

 Teatrul Mic București
 de J. Fosse, regia Vlad Cristache




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Deschiderea stagiunii 2015-2016

Stimați iubitori ai teatrului,


Vă anunțăm, cu bucurie și emoție, deschiderea stagiunii 2015-2016! 
Duminică, 13 septembrie, ora 19.00, vă invităm să vizionați o nouă Premieră, a 51-a, intitulată Stele în lumina diminețiide Alexandr Galin, spectacol semnat de regizorul Aurel PALADE, deja cunoscut și atât de îndrăgit de spectatorii tulceni.

Din distribuție fac parte actorii: Inga MARCU, Camelia CONSTANTIN, Irina NAUM, Oana-Lavinia PISAROGLU, Cristi NAUM, Ionuț-Paul ȘTEFAN, Mihai GĂLĂȚAN. 

Scenografia: Elena COZLOVSCHI, costume: Maria DORE, montaj sunet: Gabi MARCU, montaj video: Mihai MALAIMARE Jr., asistent regie: Radu NICULESCU, dramatizare și adaptare text: Aurel PALADE, traducere: Inga MARCU.






Teatrul ,,Jean Bart” Tulcea deschide stagiunea 2015-  2016 cu Premiera spectacolului ,,Stele pe cerul dimineții” de Aleksandr Galin, purtând regia lui Aurel Palade, cunoscut publicului nostru încă din anul 2008. Lui și proiectelor pe care le-a lucrat aici (numeroase, se cere un efort de memorie în acest sens … șase ca regizor și două în care s-a implicat prin alte mijloace artistice) i-am dedicat multe pagini de atunci până în prezent, așa că nu ar fi rău să împrospătăm un pic informațiile oferite cititorilor.

 Aurel a absolvit la Facultatea de Regie-Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Alexa Visarion, şi un master în regia spectacolului contemporan. Unul din criticii de teatru români, poreclit de revista Yorik  ,,Criticul care pârjolește tot”, cunoscut pentru cronicile sale tăioase, a scris că: ,,Numele tânărului regizor Aurel Palade trebuie reținut, pentru că personalitatea sa creatoare promite a se impune și în alte proiecte.” și că ,,Descoperirea unui regizor capabil de tratări teatrale novatoare (…) este o mare bucurie pentru orice spectator.”

 Regizorul și dramaturgul Aleksandr Galin s-a născut în URSS, într-un sat din regiunea Rostov, la 10 septembrie 1947. În anii de școală, dragostea lui pentru cărți, împreună cu accentuatul simț al umorului, îi îndreaptă pașii spre actorie. După terminarea studiilor liceale, Galin încearcă să se înscrie la cursurile Universităților de Teatru din Moscova și Leningrad, însă fără succes. După eșecul admiterii, acesta colaborează cu teatrul de păpuși. După patru încercări, este admis la secția Regie a Institutului de Artă din Leningrad, absolvind în anul 1974. Aici o va întâlni pe viitoarea lui soție, Galina, după numele căreia își va alege pseudonimul. Consacrarea pe plan național i-a adus-o textul dramatic ,,Retro”, redactat în 1979. Piesele sale au fost montate în peste două sute de teatre din Rusia și peste hotare. Dintre acestea amintim: ,,Zidul" -1971, ,,Groapa” -1975, ,,Acoperișul" -1976, ,,Obsesia " -1977, ,,Retro" -1979, ,,Stele pe cerul dimineții" -1982.
Pe lângă sumedenia de premii și distincții câștigate în țara de origine, Galin a fost numit ,,Ambasador al Artei" în S.U.A. și i s-a conferit medalia ,,Sir Lawrence Olivier"-Marea Britanie.

În anul în care acesta a scris ,,Stele pe cerul dimineții”, regimul lui Leonid Brejnev, denumit și ,,epoca de aur a nomenclaturii”, își trăia ultimile zile. Era anul 1982.  Cu toate că economia din interiorul lagărului sovietic era la pământ, lăsând loc multor tulburări sociale, dializa sistemului utopic comunist întârzia. Poate și din cauza longevității de fluture a succesorilor la tronul Imperiului. Tovarășii Andropov și Cernenco, următorii doi Secretari Generali ai Partidului, au condus Uniunea Sovietică timp de șaisprezece, respectiv treisprezece luni. Alegerea, în fruntea URSS, a doi politicieni cu sănătate precară, demonstrează rolul acestora de paravan în fața luptei dintre comuniștii conservatori și cei cu vederi…  ,,liberale”. Până în anul 1985, an ce a coincis cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov (lider care a introdus celebrele ,,perestroika” -transparență și ,,glasnost” -reformă), operele de artă critice la adresa sistemului nu puteau fi scoase la lumină. De aceea, spectacolul de teatru ,,Stele pe cerul dimineții” a avut premiera câțiva ani mai târziu, în anul 1987.
Deși nivelul de trai scăzuse dramatic, comunismul nu pregeta în a-și etala, prin minciună grosolană, mărețele realizări. Astfel că, în 1980, când Moscova va găzdui Jocurile Olimpice de Vară, autoritățile ruse au curățat capitala de ,,pleava” societății, reprezentată prin proxeneți, prostituate, bețivi și alte ,,elemente negative”. Inspirat de această realitate, Aleksandr Galin compune, în piesa de teatru ,,Stele pe cerul dimineții” o lume sordidă, plasată într-o baracă uitată de lume, în care sunt ,,deportate” patru femei de moravuri ușoare: Anna, Lora, Klara și Maria. Moscovei, plină de jurnaliști și musafiri străini, Moscovei visurilor marilor Tătuci -împăiați sau eliberatori,  Moscovei pânzelor pictorilor proletcultiști, i se opunea o altă societate paralelă: cea patronată de Valentina, femeia de fier ce conduce refugiul. Această micro societate, creată pe modelul elementelor constitutive ale societății-mamă, devine o oglindă inversă a acesteia: Valentina este reprezentantul puterii, Nikolai, fiul acesteia- reprezentantul ordinii, iar cele patru prostituate, împreună cu nebunul Aleksandr Iliadi împrumută trăsăturile cetățeanului de rând. Însă, în condițiile în care lumea valorilor socialiste cultivă teoria formei lipsite de fond, atunci se impune o întrebare: care dintre cele două  două lumi este cea reală? Poate că anul 1989 a dat răspunsul acestei întrebări, născând o alta: ,,Oare?”.

De relațiile dintre personaje, definirea trăsăturilor lor și evoluția construcției dramatice, lăsăm actorii TJB să se ocupe în mai mare detaliu, părerea celui ce semnează acest material, implicat efectiv în lucrul scenic, fiind eminamente subiectivă și… deconspiratoare.

Pentru acest proiect, echipa s-a împrospătat cu trei talentate actrițe, aflate la prima colaborare cu Teatrul ,,Jean Bart”.

 Jucând rolul autoritarei Valentina, publicul tulcean va face cunoștință cu actrița Camelia Constantin, născută pe meleaguri transilvane, în Câmpia Turzii, județul Cluj. A absolvit Facultatea de Teatru-  Universitatea HYPERION – Clasa Prof. Virgil Ogasanu. Din 1991 până în anul 1996 joacă la Teatrul FANTASIO din Constanța. Din 1996 până în 2004, la Teatrul de Papusi „PUCK" din Cluj-Napoca, iar din 2004, respectiv 2007 a început colaborarea cu Teatrul Municipal ,,ARIEL” din Ramnicu Valcea și cu Teatrul Municipal Deva. Dintre premiile obținute amintim: Premiul de Interpretare cu spectacolul „Stan Pățitu", adaptare de Bogdan Ulmu după Ion Creangă, rolul CHIRICĂ -Festivalul Național al Teatrelor de Papuși si Animație,  Bacău 2000; Marele Premiu cu spectacolul „Motanul vrăjitoarei", la Festivalul Internațional „PUCK ANIMAFEST” 2002.

În rolul Annei o vom admira pe Inga Marcu, absolventă a Academia de Teatru, Muzica si Arte Plastice din Chișinău, Republica Moldova, clasa Prof. Victor Ștefaniuc.  În anul 2009 a fost distinsă cu titlul onorific de stat ,,Artistă Emerită a Republicii Moldova”. A fost invitată să colaboreze ulterior cu teatrul ,,Ariel" din Râmnicu Vâlcea.  ,,Aici am întâlnit niște oameni frumoși la suflet și la chip, deschiși și prietenoși. Mi-a fost destul de ușor și organic să mă integrez în colectivul  din România. După aproape 50 de roluri în teatrul de păpuși, au urmat și urmează alte roluri minunate, dar deja în dramă. O iau drept un nivel nou, ce ține de progresul personal. Acum am ajuns la concluzia că, totuși, nu neapărat arta cere sacrificii și că adevărul, de fapt, se află în noi. Trebuie doar să avem încredere în propriile forțe, în Dumnezeul, care se află în fiecare din noi. Atunci vom atinge toate scopurile propuse”, mărturisește actrița într-un interviu acordat publicației Allfun.

Aida Economu- Maria în piesa noastră- a terminat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale – secția Arta Actorului. A jucat aproape doi ani la Teatrul Municipal din Râmnicu Vâlcea, iar acum este actor independent. Va putea fi admirată, alături de ,,brăileanul” Harvey Keitel (nu este o glumă, mama actorului chiar s-a născut în această zonă) în filmul Chosen, a cărui premieră va avea loc în curând.

Pe 12 septembrie 2015 la ora 19 00, la deschiderea celei de-a opta stagiuni a Teatrului ,,Jean Bart” Tulcea, va avea loc Premiera cu numărul 51. ,,Stele pe cerul dimineții” de Aleksandr Galin se va juca și a doua zi de la aceeași oră.

DISTRIBUȚIA: VALENTINA – Camelia CONSTANTIN, MARIA – Aida ECONOMU, ANNA – Inga MARCU, LORA – Irina Naum, KLARA – Oana- Lavinia ȘTEFAN-PISAROGLU, NIKOLAI – Ionuț-Paul ȘTEFAN, ALEKSANDR – Cristi NAUM/Mihai GĂLĂȚAN. REGIA: Aurel PALADE, SCENOGRAFIA: Elena COZLOVSCHI, COSTUME: Maria DORE, MONTAJ SUNET- PRELUCRĂRI MUZICALE: Gabi MARCU, MONTAJ PRELUCRĂRI VIDEO: Mihai MĂLAIMARE JR.

Mihai Gălățan, actor


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Tulcea la Festivalul de teatru "THEATRESTOCK" din Bacau.

Spectacolul "O zi din viața la niște oameni" de Mihai GĂLĂȚAN, regia Aurel PALADE, a fost invitat sa participe la FESTIVALUL DE TEATRU "THEATRESTOCK" din Bacău.
Așadar, 3 august, în Bacău, "O zi din viața la niște oameni".

Distribuția : 

Mihai GĂLĂȚAN
Cristi NAUM
Irina NAUM
Gabriela CIOLACU
Nelu SERGHEI

regia : Aurel PALADE
scenografia : Elena ORBOCEA
coregrafia : Oana - Lavinia PISAROGLU




1 comentarii:

Trimiteți un comentariu

De vorba cu tine...


3 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Inchidere de stagiune


3 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul lunii iunie


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul saptamanii 24 -31 mai



Detalii AICI  , AICI si AICI

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Eveniment dedicat iubitorilor de muzică clasică - 25 aprilie





Teatrul de Operă şi Balet Constanţa


Sâmbătă, 25 aprilie, ora 19.00, 
Teatrul de Operă şi Balet Constanţa, Thalassa Film & Music prezintă la Teatrul Jean Bart Tulcea 
concertul 
DANIELA VLĂDESCU şi Orchestra de Cameră
Din program:
Antonio VIVALDI-Anotimpurile “Primăvara”
Ruggiero LEONCAVALLO –Mattinata
Franz LEHAR Văduva Veselă, Aria Viliei
Areangello CORELLI Concerto Grosso No 6P1
A. MOZART – Divertimento
Franz SCHUBERT – Ave Maria
Stanislao GASTALDON – Musica Proibita
Frederick LOEWE My fair Lady, Aria Elizei
Frideric HANDEL Muzica Apelor
Giacomo PUCCINI Tosca, Vissi D’Arte
LBERNSTEIN – West Side Story I feel Pretty
A. MOZART – Mica Serenadă
Preț bilet 15,75
Program agentie bilete:
Luni închis,
Marţi-Vineri 10.00-18.00
Sâmbătă-Duminică 17.00-19.00
Telefon agentie bilete 0240 532 115

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul Săptămânii altfel


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

30 martie 2015, ora 19.00 Sorin TERINTE- Jazzzzzz


Teatrul ”Jean Bart” Tulcea

vă invită la evenimentul


SOME ENCHANTED EVENING

Sorin TERINTE

Lăsați-vă vrăjiți de muzica de jazz în seara de 
30 martie, ora 19.00 

Din program: 
Jerome Kern
Spencer Williams
Miles Davis
Telonius Monk
Richard Rogers




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Premiera - 27 martie 2015, ora 18.00



Distribuția:

Nelu SERGHEI
Irina NAUM
Gabriela CIOLACU
Ileana GOROVEI/ Carmen NICOARĂ
Nicoleta LUNGU
Cristi NAUM
Mihai GĂLĂȚAN
Costel ZAMFIR

Scenografia: Daniel IACOBLEV - BARĂU
Costume: Cristina Alina COSTEA
Coregrafia: Oana- Lavinia PISAROGLU
Regia: Radu NICULESCU


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

27 martie - Ziua mondială a teatrului














Sursa: AICI

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Program spectacole martie




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Eveniment 11 martie 2015, ora 18.30

Vă invităm la prezentarea filmului 


7 cuvinte
povestea unui biruitor 
Gheorghe Calciu






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Programul primei jumătăți a lunii martie


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

PROGRAM FINAL DE SĂPTĂMÂNĂ


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ziarul ”Obiectiv” despre spectacolul ”O zi din viața la niște oameni”




„O zi din viaţa la nişte oameni”
Lanţul apocaliptic al amintirilor

Petru ŢINCOCA


Am fost bucuros vara trecută, pentru că-i ştiam umorul straşnic, când Mihai Gălăţan mi-a cerut să scriu cuvinte despre cartea care era pe cale să o lanseze în timpul Festivalului de C’Arte Danubius. Ceea ce s-a şi petrecut, în curtea largă şi pavată a Casei „Avramide”. 

Scriam atunci: „Volumul lui Mihai Gălăţan, «Scenarii», la cale mare de a fi unul comic, cu toate că e ticsit cu umor de calitate superioară, e în fapt o condică dramatică de sugestii de mântuire. Mai precis, salvări pe cale pur individuală. 
După piesele înglobate, cartea e fragmentară. Ca atare, e dificil să găseşti «ceva» care să-i fie un fel de şiră a spinării; poate tocmai de aia, autorul a pus cele patru componente sub semnul scenariului. A ceva probabil, realizabil, nu şi implacabil. 

În teatru, film sau operă, textele lui Gălăţan au aparent un sigur numitor comun: indicaţiile regizorale pentru ieşirea spre scara de apocalipsă. Sunt mai multe apocalipse laice cu sufleor. 
Autorul se uită în jurul său şi pretutindeni vede pierzanie, avertizând cu mai multe studii de caz. Nu se pierde cu firea, consemnează cu minuţie în caietul său cu recomandări tehnice.
Mihai Gălăţan, actor în viaţa de toate zilele, e aici tot ce nu e în viaţa de toate zilele. Uneori e şi personaj, alteori e chiar toate personajele din scenariile sale. Are, însă, politeţea actoricească şi umană de a nu-l juca pe Dumnezeu, cum are decenţa de a nu fi sfătos. Are talentul de a fi aproape toate rolurile din carte, deci harul multiplu de a nu fi el însuşi. 

În piesa de teatru «O simplă zi din viaţa la nişte oameni» (sic!), doi nătărăi aruncă în aer o navă rusească de croazieră, cu un nume imposibil de pronunţat aici, şi declanşează al III – lea Război Mondial. Ultimul. Cei doi nu sunt chiar tembeli: amândoi aud voci, primul ca „profet” care vede tot felul de „arătări”, al doilea ca schizofrenic. Sunt tot soiul de Sodome şi Gomore în jurul lor, multă spurcăciune, deci mântuirea prin pucioasă – bomba nucleară e o curăţare planetară binevenită. S-a ajuns la «capătu’ capătului», cum spune d-na Casapu, o tentativă de swinger”. Nu mă lepăd de niciun cuvânt.

Piesa a fost pusă-n scenă săptămâna trecută la Teatrul „Jean Bart”. Faţă de carte, scenariul prezintă două diferenţe: nava se numeşte „Bubliki”, iar în acţiune se află un personaj nou, nea Fotea. 

Publicul este îmbiat pe scena improvizată pe scenă, servit cu tihnă, cafea şi ciubuc. Cortina e lăsată, actorii – cu spatele la sala goală. Ideea regizorului Aurel Palade implică publicul şi face ca ziua să fie la toţi oamenii, aşa – zicând după titlu. 

Pe un fond sonor cum nu se poate mai nimerit, alcătuit din şlagăre româneşti de acum decenii bune (de exemplu, „Şi afară plouă, plouă...”, Marina Voica), Valeriu intră-n ţinută retro, cu ochelari cât juma de faţă, şi-ncepe să se tânguiască pe ritmurile din „Lanţul amintirilor”, cocoţat ţanţoş pe boxa pe care-i aplicat posterul cu îndrăgitul său Amitabh Bachchan. 

Toate, absolut toate subiectele croşetate riguros de d-na Casapu şi d-na Boeru, o bârfă plenară, închegată şi săţioasă, nu iartă coroziv nici povestea babei orgiace, nici „desfiinţarea” „artistului” Valeriu, nici shoppingul prin card, testele antistres sau (cum naiba?) tumbele sexuale proprii. Întrucât reductibilă la sex, bârfa este închegată, indiferent de tema atacată. Irina Naum şi Gabriela Ciolacu sunt, prin jocul lor combinat, amuzante, sarcastice, curioase, grijulii... Într-un cuvânt, femei. 

De altfel, în ciuda faptului că e „mozaicată” prin personalităţile fiecăruia, acţiunea e unitară, organică, aproape totul pendulând între... organe, fie că-i vorba de stomac sau de cele genitale. Cursa de la apetitul sexual la pofta de mâncare o face pitorescul nea Fotea, personaj care comite un monolog gastronomic aproape liniar; întrerupt doar de mărunte corvoade de serviciu, nea Fotea – bun de ilustrat un ghid culinar - „tufleşte” de zor la ciorba sa grecească. Un Nelu Serghei imperturbabil, liniştitor, constant. 
De aceea, leguma fal(n)ică, morcovul, plus o ţeavă erectă de pistol, mâncare peste tot – de la caşcaval, pipotele şi inimile pentru mamaie şi zeama „à la grec” ş.a., nu formează scene disparate. 

Gălăţan îşi face numărul muzical, de data aceasta unul multiplu şi extra – continental. Dacă Sorin e cursant yoghin, (Shri Mataji Nirmala Devi), ca slobod metis reieşit din Iisus şi Superman, care năzuieşte treapta superioară, „Karma Sutra” (sic!), Valeriu face recital cu „Mard taangewaala hoon main, Mard taangewaala yeh Mard taangewaala main hoon, Mard taangewaala mujhe dushman kya maarega mera dost hai uparwaala”. Parodie (excelentă găselniţă a regizorului!) după filmele western, înfruntarea dintre Sorin şi Valeriu – primul, ca suporter al lui Drahmedra, al doilea, fan pătimaş al lui Amitabh Bachchan, se lasă cu o încleştare corporală care-i provoacă doamnei Casapu dubii privind opţiunile sexuale ale celor doi. Pasiunea lui Gălăţan pentru Indii merge până acolo încât până şi afişul spectacolului este conceput prin imitaţie la alfabetul limbii hindi. În dansul executat cu măiestrie se află inspiraţia coregrafului Oana – Lavinia Pisaroglu. 

„Vocea radio” (Nicoleta Lungu) e personaj în sine (poate glasul altei personalităţi altoite pe Valeriu – „Cum e să auzi voci?”), îi cere acestuia ba să scoată mâna din nas, ba să se ocupe de pacea din lume.

Multe, multe chichiţe comice, cum ar fi Berăria Bivolaru, securiştii împuţiţi, ziarul „Subiectiv”, swingeri de la Primărie, împănate cu „agramaticalisme” (că trebuie o referinţă manelistă) duc piesa pe sârma subţire dintre normal şi patologic. Este Sorin, pe hotarul acesta însăilat, un clarvăzător sau un bolnav psihic? Un profet în ţara lui, un Nostradamus indigen, ori un individ cu mintea împrăştiată? Cristi Naum reuşeşte aci un rol de excepţie, izbutind să fie grav într-un registru comic. Sau invers. 

De ce este „O (simplă) zi din viaţa la nişte oameni?”. Răspunsul se desluşeşte în reţelele de socializare, unde oamenii – cu slăbiciuni, manii şi fantezii – sunt altceva decât par, acoperindu-şi cu pudoare intimităţile şi apărând fiecare în proiecţia sa; în acest context, explicaţia monocordă a lui Sorin – „Nu sunt sectant, sunt creştin ortodox”, „Nu sunt poponar, sunt creştin ortodox” – capătă, prin repetiţie, nuanţă de scuză. Lumea este pervertită, alterată. 

Regizorul Aurel Palade – pe care managerul Teatrului „Jean Bart”, Ionuţ Paul Ştefan, numindu-l cu drag „regizorul de casă”, l-ar angaja de îndată ce schema ar permite postul de regizor – este din nou de laudă, fiindcă a lăsat actorilor libertatea de a-şi „customiza” (dacă ni se îngăduie) rolurile, deci a preschimba scenariul. Drept pentru care avem motiv serios să credem că jocul nu a necesitat multe didascalii.

Scenografia plăsmuită de Elena Orbocea este cu atât mai valoroasă cu cât decorul nu se schimbă; deci, atât pe scenă, cât şi dincolo de ea, se află tot ce trebuie, scenele fiind punctate doar prin variaţiuni de lumină; având în vedere complicaţiile de scenariu, reuşita este cu atât mai considerabilă. 

Printre alte melodii de neuitat, „Adio, pică frunza!” (Savoy) ori „De ce te uiţi la mine...” (Angela Similea), care cadrează cu tot ce se joacă, mocneşte o conflagraţie, „ceva care să zguduie lumea”. (Fugind cu mintea în anii de dinainte de ’89 şi glumind, Mişu Gălăţan – scriind un text, scenarizându-l şi jucându-l - chiar ajunge la întreita condiţie de „proprietar, producător şi beneficiar”)

Lumea aceasta aparentă are nevoie de un tratament sever. La încheiere, publicul şade pe scenă, cortina se desface şi cei doi izbăvitori sunt proţăpiţi în mijlocul unui gros fum pirotehnic. Prin negureala de după bubuială, am întrevăzut scheletul masiv şi lemnos al unei arce şi cred că l-am şi auzit (aud voci?) pe Noe care, scărpinându-se important în creştet, zicea ceva despre diluviul unei noi curăţiri globale. 

Dar, aşa cum spun de fiecare dată, o spectacol se vede, nu se povesteşte. 

Distribuţia spectacolului: Cristi Naum - Sorin, Irina Naum - D-na Casapu, Gabriela Ciolacu - D-na Boeru, Nelu Serghei - nea Fotea, Mihai Gălăţan- Valeriu, Nicoleta Lungu - crainica. Scenografia- Elena Orbocea, coregrafia - Oana-Lavinia Pisaroglu. Regia: Aurel Palade. Spectacolul este interzis minorilor sub 15 ani.

Vezi AICI și AICI

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu